Participă la prima ediție a Conferinței internaționale de Journaling

Primul Summit Internațional de Journaling în Educație va avea loc online și va reuni specialiști din întreaga lume care utilizează tehnica jurnalului în lucrul lor cu adolescenții și copiii.

 

OBIECTIVUL EVENIMENTULUI

Summitul Internațional de Journaling în Educație este parte a proiectului internațional Journaling în Școli, inițiat de Alexandra Bădiță și Florina Russu în 2020. După ce jurnalul My First Journal a ajuns la sute de elevi din toată țara, dar și din afara granițelor, am început susținerea orelor deschise cu școli din Brașov, Cluj, Prahova, Iași, Galați, București, Hunedoara.

Prin acest eveniment, venim în sprijinul tuturor profesioniștilor din domeniul educației care își doresc să implementeze exerciții de journaling cu adolescenții și copii, la clasă, la orele de dirigenție, sau în afară.

Invitații din cadrul conferinței sunt experți de talie mondială, care au pus în practică journalingul în diferite situații și vor veni pentru a prezenta studiile de caz, alături de idei și recomandări pentru experiențe benefice cu cei mici.

Care sunt beneficiile scrisului în jurnal în educație

1.Cunoașterea de sine

Scrisul în jurnal ajută la reflectare, iar copiii încep să se cunoască pe sine ca indivizi și nu doar prin percepția părinților, profesorilor, colegilor.

2. Dezvoltarea emoțională

La școală, se pune mare accent pe coeficientul de inteligență, dar nu la fel de mult pe dezvoltarea inteligenței emoționale. Empatia, compasiunea, generozitatea sunt valori pe care un copil cu o inteligență emoțională crescută le va sădi din timp și îi va încuraja și pe ceilalți colegi să fie deschiși la ele.

3. Învățare

Deprinderea de a selecta noțiunile relevante dintr-o lecție, de a lua notițe în mod conștient, nu după dictare, ajută mintea să filtreze mai ușor ce e de folos și ce nu. Păstrarea unui jurnal cu citate din cărți, filme sau de la ore îl va ajuta pe școlar să fie mai conștient de experiența de învățare.

4. Creativitate și imaginație

Copiii au o imaginație bogată și ea trebuie hrănită cât mai des. Creativitatea este la cote maxime și astfel se dezvoltă căi neuronale noi, care mai târziu devin soluții inovatoare și decizii de leadership. Povești cu supereroi sau fabule amuzante, desene colorate sau poezii fără rimă, toate își pot găsi locul în jurnalul celor mici.

5. Obiective

Influența adulților în viața celor mici își pune amprenta de la vârste fragede, iar uneori copiii își setează obiective care nu sunt ale lor, sunt mai degrabă așteptări ale părinților și profesorilor lor. Într-un jurnal, cei mici învață să-și exprime dorințele, să fie sinceri și să se autoevalueze, să fie responsabili cu ceea ce și-au propus, fără să se pedepsească aspru. 

PENTRU CINE ESTE ACEST EVENIMENT?

La Summit-ul internațional de Journaling în Educație sunt invitați să participe:

profesori și diriginți

directori de școli

consilieri în educație

consilieri în carieră pentru studenți

psihologi și terapeuți care lucrează cu copiii și adolescenții

părinți

elevi și studenți

 

ÎNSCRIERILE SUNT DESCHISE

LOCURI LIMITATE!

PARTICIPĂ PE 26 MARTIE 2022, DE LA 10.00 LA 14.00 

PRIMEȘTI AUTOMAT ACCES LA TOATE ÎNREGISTRĂRILE DIN CADRUL EVENIMENTULUI, TRADUSE ÎN ROMÂNĂ ȘI ENGLEZĂ

INVESTIȚIA PENTRU PARTICIPARE: 75 LEI

TOATE FONDURILE MERG CĂTRE DESFĂȘURAREA CAMPANIEI „JOURNALING ÎN ȘCOLI”

ÎNSCRIE-TE AICI

PROGRAMUL CONFERINȚEI

SPEAKERI

florina russu

FLORINA RUSSU

Președinte Globularia - Academia Eduprenorilor, Director Școala Finlandeză ERI Cluj, co-fondator al campaniei ”Journaling în Școli”

corporate workshops website

ALEXANDRA BĂDIȚĂ

Expert în Journaling, Fondator al primei Academii de Journaling din România, autor de carte, co-fondator al campaniei ”Journaling în Școli”

ROXANA PETRE

Psihoterapeut și expert în parenting, are formare în Psihoterapie Pozitivă și este certificată ca educator parental "Circle of Security"

barbara baia

Bárbara Báia

(BRAZILIA) - Educator, Profesor Limba Engleză

lana jelenjev

LANA JELENJEV

(OLANDA) - Strateg în Educație, co-fondator al Academiei Neurodiversity Education

HULYA KURT

(ELVEȚIA) - Consilier de dezvoltare personală pentru adolescenți

cosmin georgiu

Cosmin Georgiu

(ROMÂNIA) - Director Căminul Cultural Aiud, județul Alba

Sara Ramos

SARA RAMOS

(PORTUGALIA) - Learning Designer și facilitator al comunității Learning Day

DALE HANCOCK

(UK) Coach pentru copii și profesori, fondator al Young Life Coaches, autor

SHANNA T. MELTON

(SUA) Poet, educator de arte și istorie, coordonator de cercuri pentru scriitori

ANDREI COJOCARU

(ROMÂNIA) Scriitor și fondator al ideisioferte.ro

OLIMPIA MEȘA

(ROMÂNIA) Learning designer. Autor ”Cum învață oamenii”, TEDx Speaker

CHRISTINE BERGSMA

(CANADA) Fondator Journaling Through. Scenarist. Autor jurnale pentru depășirea traumei

OLGA CHIS

(ROMANIA) Lector Universitar Dr. Babeș-Bolyai University, UBB - Facultatea de Științe ale Educației

CLAUDIA GROZA LAZĂR

(ROMÂNIA) Profesor de Biologie, Autor de Carte și Jurnale pentru Copii, Părinte de gemeni

DE CE SĂ TE ÎNSCRII

  • schimb de experiență cu specialiști din întreaga lume
  • conectare cu experți internaționali în educație
  • descoperirea unor unelte inovatoare pentru implementarea journalingului
  • crearea unui impact în rândul copiilor prin tehnici noi
  • acces pe viață la materialele înregistrate în cadrul conferinței
  • posibilități de colaborare după eveniment

TE POȚI ÎNSCRIE CHIAR AZI!

LOCURI LIMITATE!

PARTICIPĂ PE 26 MARTIE 2022, DE LA 10.00 LA 14.00, ONLINE PE ZOOM

LA FINAL, PRIMEȘTI AUTOMAT ACCES LA TOATE ÎNREGISTRĂRILE DIN CADRUL EVENIMENTULUI, TRADUSE ÎN ROMÂNĂ ȘI ENGLEZĂ

INVESTIȚIA PENTRU PARTICIPARE: 75 LEI

TOATE FONDURILE MERG CĂTRE DESFĂȘURAREA CAMPANIEI „JOURNALING ÎN ȘCOLI”

ÎNSCRIE-TE AICI

ORGANIZATORI